Abstract:
În cadrul notelor de curs sunt explicate conceptele de bază ale inteligenței artificiale: noțiunea de agent inteligent și relația acestuia cu mediul de lucru, formularea problemelor ca spații de stări, algoritmii de căutare neinformată și informată, precum și metodele de căutare în medii adversariale. De asemenea, sunt prezentate fundamentele logicii propoziționale și ale logicii predicatelor, principiile programării logice în limbajul Prolog, modelele de reprezentare a cunoștințelor și structura sistemelor expert. Un loc aparte este acordat metodelor de raționament în condiții de incertitudine, inclusiv logicii fuzzy și rețelelor bayesiene. La final sunt examinate succint principiile învățării automate și ale rețelelor neuronale artificiale. Fiecare temă este însoțită de exemple aplicative din domeniul economic și informatic, de întrebări de autoevaluare și de lucrări practice.
Lucrarea este dedicată studierii disciplinei ”Bazele inteligenței artificiale”, inclusă în planurile de învățământ ale specialității Tehnologia informației de la ciclul I universitar (licență) al Academiei de Studii Economice a Moldovei. Scopul de bază al lucrării constă în formarea la studenți a cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practice de proiectare, implementare și evaluare a sistemelor cu inteligență sporită. Disciplina are un caracter fundamental și creează baza conceptuală necesară pentru studierea ulterioară a altor unități de curs din domeniu. Astfel, noțiunile de agent inteligent, spațiu de stări și funcție euristică, precum și principiile de raționament în condiții de incertitudine și bazele rețelelor neuronale, sunt utilizate în cadrul cursului ”Machine Learning”. Metodele de reprezentare a cunoștințelor, logica predicatelor și programarea logică în Prolog constituie fundamentul cursului ”Sisteme bazate pe cunoștințe”, iar structura sistemelor expert, mecanismele de inferență și raționamentul aproximativ sunt dezvoltate în continuare în cadrul cursului ”Sisteme expert”.
Notele de curs pot fi utilizate ca suport metodic pentru studiul individual al studenților de la secția de zi și cu frecvență redusă. În același timp, lucrarea poate servi ca sursă de informare pentru diverse categorii de cititori care doresc să se inițieze în domeniul inteligenței artificiale și al aplicațiilor sale practice.
Description:
OPREA, Serghei. Bazele inteligenței artificiale: Note de curs. Chișinău: SEP ASEM, 2026. 156 p. ISBN 978-9975-182-46-1 (PDF)