Abstract:
Această lucrare este prima încercare de prezentare a istoriei Facultăţii de Economie, a celei de Economie a Comerţului şi Merceologie şi a ASEM în ansamblu. Sunt reconstituite şi analizate pe baza documentelor de arhivă şi a unor publicaţii, etapele principale din istoria Facultăţii de Economie şi Facultății de Economie a Comerţului şi Merceologie. Sunt relevate premisele şi condiţiile istorice, în care a fost înfiinţată facultatea, confruntările în jurul problemei privind necesitatea pregătirii economiştilor în cadrul Universităţii. Sunt descrise cele mai importante momente ale îndelungatei sale istorii, cu o trecere în revistă a principalelor evenimente care au punctat dezvoltarea ei. Invocând documentele vremii, este descrisă activitatea Consiliului ştiinţific (Senatul), a departamentelor respective - Secţia Studii, Secţia Ştiinţă, sistemul de pregătire a cadrelor ştiinţifice prin doctorat, studiile fără frecvenţă, serale şi cu frecvenţă la zi, activitatea bibliotecii etc. În măsura posibilităţilor, sunt abordate aspecte din istoria Academiei, de la constituirea Facultăţii de Economie (1953) şi activitatea până în 2011.
Description:
BELOSTECINIC, Grigore; Nicolae BRÂNZILĂ; Andrei PRODAN. Istoria ASEM: 20 de ani de ascensiune. Chișinău: ASEM, 2011. - 488 p. ISBN 978-9975-75-570-2.