Abstract:
REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII
Actualitatea și importanța temei de cercetare. Vitivinicultura este un pilon strategic pentru economia națională a Republicii Moldova. Aceasta contribuie la formarea principalilor indicatori ai economiei naționale, dar și la dezvoltarea regiunilor prin atragerea investițiilor și menținerea locurilor de muncă. Sectorul are legături conexe și colaterale solide cu alte sectoare ale economiei, prin intermediul lanțului valoric, iar tradițiile și recunoașterea la scară regională și internațională a vinurilor și strugurilor sunt argumente incontestabile, care remarcă importanța majoră a acestui sector. La fel, valoarea adăugată a produselor vitivinicole este unul din reperele, care atrage investitorii în acest sector important.
Vitivinicultura reprezintă o sursă stabilă de venituri pentru populația din zonele rurale, fiind un motiv pentru retenția acestora în mediul rural, oferind o stimulare pentru formarea lor profesională, orientată spre inițierea și dezvoltarea afacerii în domeniul vitiviniculturii sau a altor ramuri conexe acestuia. Acest sector contribuie la profilul socio-economic al țării, fiind atractiv din mai multe perspective, inclusiv din perspectiva dezvoltării afacerilor prin investiții. Pentru atragerea investițiilor, dezvoltarea
Description:
Rezumatul tezei de doctor în științe economice. Specialitatea 521.03 – Economie și management în domeniul de activitate. Conducător științific: TIMUȘ Angela, dr., conferențiar cercetător Autor: IAȚIȘIN Tatiana