Abstract:
ADNOTARE. DIAVOR Mircea „Diminuarea vulnerabilității economice a comerțului exterior al Republicii Moldova în condițiile de globalizare și regionalizare”, teză de doctor în științe economice, specialitatea 521.02 Economie mondială; relații economice internaționale, Chișinău, 2023 Structura tezei: introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 205 titluri, 26 anexe, 148 pagini de text de bază, 47 figuri, 21 tabele. Rezultatele obținute sunt publicate în 17 lucrări științifice. Scopul lucrării: Determinarea manifestărilor, surselor și modalităților de diminuare a vulnerabilității economice a comerțului exterior al Republicii Moldova, prin aplicarea modelelor econometrice, precum și în elaborarea recomandărilor privind reducerea dependenței de șocurile comerciale externe și dezvoltarea comerțului exterior al țării. Obiectivele cercetării: Elucidarea tendințelor actuale în domeniul globalizării și regionalizării, procese cu impact major asupra relațiilor comerciale internaționale. Identificarea surselor și manifestărilor vulnerabilității comerțului exterior al Republicii Moldova. Analiza evoluției comerțului exterior al Republicii Moldova și determinarea modificărilor în structura acestuia. Cuantificarea efectului remitențelor în Republica Moldova asupra balanței comerciale și altor variabile economice. Analiza pe baza modelului gravitațional a oportunităților regionalizării pentru dezvoltarea comerțului exterior al Republicii Moldova. Identificarea, pe baza modelului gravitațional a efectului Bruxelles, a relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu țările Uniunii Europene ca factor al dezvoltării comerțului exterior al Republicii Moldova. Evaluarea expunerii exporturilor Republicii Moldova la șocuri comerciale în țările partenere. Elaborarea recomandărilor privind diminuarea vulnerabilității comerțului exterior al Republicii Moldova. Noutatea și originalitatea științifică: Identificarea, pe baza modelului gravitațional elaborat de autor, a impactului acordurilor de liber schimb, a efectului Bruxelles, a efectului distanței și altor factori asupra vulnerabilității economice a comerțului exterior al Republicii Moldova, ceea ce a permis formularea recomandărilor privind diminuarea vulnerabilității. Determinarea, pe baza modelului VECM elaborat de autor, a impactului remitențelor asupra: ratei dobânzii, indicelui prețului de consum, consumului gospodăriilor, masei monetare, balanței comerciale și cursului de schimb real efectiv în Republica Moldova. Evaluarea în baza modelului SVARX, elaborat de autor, cu restricții pe termen scurt și lung, a impactului creșterii prețurilor la materii prime, folosind indicele prețurilor de import la materii prime, asupra indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova. Elaborarea unui model ARIMA (3,1,2) pentru a prognoza indicele prețurilor de import la materii prime, care va permite prognozarea impactului acestora asupra indicatorilor macroeconomici cheie ai Republicii Moldova. Cuantificarea valorii pierderilor ca urmare a expunerii exportului Republicii Moldova la volatilitatea economică în țările partenere, și estimarea corelației ciclurilor economice dintre Republica Moldova și partenerii comerciali. Elaborarea unui portofoliu optim la export pentru determinarea țărilor-partenere în vederea maximizării exportului și minimizării riscurilor expunerii la volatilitatea economică în țările partenere. Elaborarea unui model DID pentru a cuantifica beneficiile economice ale calității de membru al UE asupra creșterii PIB-ului Republicii Moldova, precum și a PIB-ului pe cap de locuitor.
Description:
Teză de doctor în științe economice. Specialitatea: 521.02 ECONOMIE MONDIALA; RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE. Conducător științific: LOBANOV Natalia, doctor habilitat în științe economice, profesor universitar.