| dc.description.abstract |
Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Dezvoltarea în ritm accelerat a tuturor domeniilor vieţii, iar odată cu aceasta, şi a dreptului în ansamblu, necesitatea modernizării normelor juridico-civile, în special, cele ce reglementează raporturile de locaţiune, a avut în totdeauna un loc aparte. De altfel, nevoile cotidiene ale omului, în special cele de folosinţă a unor bunuri, de multe ori nu pot fi acoperite decât prin recurgerea la a folosi bunurile altuia contra cost, situaţie care leagă subiecţii interesaţi printr-un contract numit, de locaţiune. Astfel, necesitatea de a închiria o locuinţă pentru sine sau familie, nu vizează o categorie anume de subiecţi sau de state, ea există atât în statele cu nivel înalt de dezvoltare, cât si în cele în curs de dezvoltare ori slab dezvoltate. Prin urmare, nevoia de a valorifica patrimoniul statului în partea bunurilor neutilizate din varii motive, se face tot mai accentuată. Or, acest proces nu are decât să genereze avantaje, atât pentru proprietar (fie că este statul sau unităţile administrativ - teritoriale), cât şi pentru cei care vor utiliza aceste bunuri în activitatea lor economică sub forma prestării de servicii în aceste încăperi, producere sau comerţ. Din considerentele arătate, am decis să abordăm anume acest subiect, ţinând seama de interesul sporit al statului în valorificarea patrimoniului său, dar şi de interesul economic al potenţialilor beneficiari/locatari, precum şi al celor care nu au un raport direct cu locatorul sau bunul închiriat, dar beneficiază de servicii prestate în incinta acestuia. |
en_US |