Abstract:
ADNOTARE. STRUCTURA și volumul tezei: introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 136 titluri, 4 anexe, 120 pagini de text de bază, 36 figuri și 29 tabele. Numărul de publicații la tema tezei: rezultatele cercetării sunt publicate în 8 lucrări științifice. SCOPUL lucrării constă în analiza comparativă, inclusiv prin simulare informatică, a indicilor de estimare a eficienței proiectelor de investiții în informatizare şi elaborarea recomandărilor privind folosirea acestora. OBIECTIVELE cercetării: identificarea și sistematizarea indicilor de eficiență; elaborarea modelelor și a algoritmilor de cercetare comparativă prin simulare informatică a indicilor; definirea metodicii de simulare informatică; dezvoltarea unei aplicații informatice pentru analiza comparativă a indicilor; cercetarea comparativă a indicilor de eficiență folosind aplicația informatică elaborată; elaborarea de recomandări privind folosirea rezultatelor obținute. NOUTATEA și originalitatea științifică: argumentarea oportunității folosirii simulării informatice la temă; modelele, algoritmii și metodica simulării informatice pentru analiză comparativă cantitativă a eficienței proiectelor de informatizare; rezultatele analizei comparative cantitative prin simularea informatică a frecvenței cazurilor de necoincidență a soluțiilor obținute la folosirea indicilor valoarea adăugată netă, rata internă de rentabilitate și profitabilitatea, eventual împreună cu metoda valorii anuale echivalente.
Description:
Teză de doctor în informatică. Specialitatea: 122.02 Sisteme informatice. Conducător de doctorat: BOLUN Ion, dr.hab, prof.univ