Abstract:
Actualitatea și importanța temei de cercetare. Orice tip de business presupune purtarea unor negocieri de afaceri. Businessul turistic nu este o excepție de la această regulă. Întreaga muncă, adeseori anevoioasă, desfășurată în cadrul negocierilor, are ca scop obținerea anumitor avantaje economice, care pot contribui în consecință, la dezvoltarea și profitabilitatea businessului turistic.
Rețete universale valabile pentru organizarea și petrecerea negocierilor în businessul turistic, nu există. Cu toate acestea, autorul prezentei cercetări a încercat, în cadrul acestei teme, să identifice și să particularizeze anumite caracteristici specifice modului de desfășurare a negocierilor în mediul de afaceri turistic și să vină cu anumite sugestii privind îmbunătățirea acestui proces.
De asemenea, studiul acestei teme a orientat cercetătorul spre concluzia că, un actor al pieței turistice care cunoaște arta negocierilor, se poate adapta rapid la orice situație din mediul de afaceri, care poate fi generată de un anumit conflict, neînțelegere sau discuții în contradictoriu.
Particularizarea specifică a procesului de negociere din industria turistică ne-a direcționat spre ideea, de a studia acest proces mai profund și mai fundamental, din vederea analizei arealului de probleme și divergențe în care sunt antrenați actorii pieței turistice.
Mai mult decât atât, businessul turistic se desfășoară într-un mediu de concurență extrem de intens, care adesea generează conflicte și neînțelegeri între partenerii de afaceri.
Pentru a studia acest fenomen într-un mod complex și unitar, este esențial să identificăm situațiile care conduc la apariția și desfășurarea conflictelor și neînțelegerilor dintre actorii din piața turistică, să examinăm structura și condițiile de evoluare a procesului propriu-zis, să analizăm tendințele actuale în ceea ce privește desfășurarea constructivă a negocierilor.
Motivul inițierii acestei cercetări a fost de asemenea condiționat și de creșterea semnificativă a rolului negocierii în afacerile turistice internaționale. Toate relațiile de afaceri în cadrul tranzacțiilor internaționale se desfășoară exclusiv prin prisma negocierilor, fapt care ne-a determinat să definim scopul prezentei lucrări de cercetare.
Description:
Rezumatul tezei de doctor în științe economice. Specialitatea: 521.03 – Economie şi management în domeniu de activitate. Conducător științific de doctorat: PLATON Nicolae, doctor habilitat în științe economice, conferențiar universitar, Academia de Studii Economice a Moldovei