dc.description.abstract |
Educația și pregătirea vocațională reprezintă un scop vital atât în contexul economic, cât și-n cel social. Oportunitățile pe care Uniunea Europeană și statele sale membre le oferă cetățenilor lor, pentru condiții de viață, studii și locuri de muncă sunt contribuții majore, care, alături de înțelegerea și realizarea unei culturi sociale a fiecărui cetățean, reprezintă o prioritate. În fiecare an, peste un milion de cetățeni, de toate vârstele, beneficiază de condiții de învățământ vocațional, în cadrul unor programe naționale. Cooperarea între statele membre a căpătat un impuls în anul 2010, când s-au stabilit programe care au integrat o serie de tineri și persoane de alte vârste pe drumul dezvoltării intelectuale, al învățământului și al pregătirii, în conformitate cu programul adoptat în 2009 de Consiliul European și care identifică măsuri până în anul 2020. Există un complex de măsuri în cadrul a 4 obiective strategice, care vizează educația și cuprinde învățarea pe termen lung și asigurarea mobilității. A doua direcție constă în îmbunătățirea calității și eficienței învățământului și pregătirii, apoi, promovarea egalității sociale, coeziunea și implicarea activă a cetățenilor în viața social-economică și, nu în ultimul rând, crearea și inovarea – aspecte care trebuie să fie respectate la toate nivelurile de pregătire a populației. CZU: (37:061.1EU) :311.31. JEL: H52, I21, I25. |
en_US |