Resursele nevalorificate ale Republicii Moldova (conform categoriilor) și impactul lor asupra economiei

Abstract

Argumentul precum că Republica Moldova nu este un stat care deține resurse naturale, este cel mai des folosit pentru a justifica penuria națională. Realitatea este alta, în top 12 țări, conform PIB per capita, există doar 2 state care au resurse naturale în exces. Industrializarea explică procedura prin care are loc vânzarea mai scumpă a unui produs finit, per kilogram, după prelucrarea unui kilogram de materie primă. Pe teritoriul Republicii Moldova există resurse nevalorificate, clasificate în mai multe categorii: inepuizabile, reciclabile, regenerabile, extrase din subteran, cu potențial de dezvoltare, care necesită a fi valorificate. Pentru aceasta este necesară implementarea unei strategii naționale de industrializare și dezvoltare a unei corelații în procesele de producere din mai multe sectoare pentru a crea un cost marginal optim. CZU: [330.15+330.522.4]:338(478); JEL: L52, L60; DOI: https://doi.org/10.53486/econ.2023.124.093 ************************************************************************************************************************************* The statement that the Republic of Moldova is not a state with natural resources is most often used as an argument for national scarcity. The reality is different, in the top 12 countries by GDP per capita there are only 2 countries with excess natural resources. Industrialisation explains the procedure by which a finished product is sold at a higher price per kilogram after processing a kilogram of raw material. There are untapped resources according to several categories on the territory of the Republic of Moldova: inexhaustible, recyclable, renewable, extracted from underground, with development potential. It is only important to create a national industrialization strategy and develop a correlation in the production processes of several sectors to create an optimal marginal cost. UDC: [330.15+330.522.4]:338(478); JEL: L52, L60; DOI: https://doi.org/10.53486/econ.2023.124.093