Abstract:
Toate întreprinderile pretind performanţă. Or, performanţa financiară reprezintă obiectivul oricărei întreprinderi, deoarece, numai prin performanţă, acestea au posibilitatea de a creşte şi de a progresa. Primul pas, care conduce la control şi la o eventuală performanţă, este evaluarea acesteia. Măsurarea performanţei este necesară, întrucât, prin aceasta, întreprinderile posedă capacitatea de a stabili nivelul în care au fost atinse obiectivele, de a-şi evalua performanţa şi de a elabora obiective în scopul îmbunătăţirii acesteia. Evaluarea performanţei contribuie la prosperarea întreprinderii prin evidenţierea punctelor tari şi a celor vulnerabile afacerii, printr-o cunoaştere mai bună a necesităţilor consumatorilor şi identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a activităţii întreprinderii.
JEL: G39, L62, L66, L69
Description:
Publicat în: Economica : Revistă ştiinţifico-didactică / Academia de Studii Economice a Moldovei ; redactor şef: Grigore Belostecinic. - Chişinău : ASEM, 2015. № 3. - P. 49-59. - Bibliogr.: p. 59. - Categoria B ISSN 1810-9136